Argument

Deschisă la 1 octombrie 2003, Grădinița Junior, din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza", este deja cunoscută ca una dintre cele mai performante instituții de profil din Iași, mărturie stând atât selecționarea acesteia într-un program național de excelență, cât și cererea foarte mare.

Proiectul de înfiinţare a grădiniţei a fost aprobat prin hotărârea Biroului Senatului Universităţii nr. II/31/29 noiembrie 2001 şi realizarea acesteia a fost inclusă în Planul Strategic al Universităţii pentru perioada 2003-2007, ca un instrument în sprijinirea pe plan social a tinerelor cadre didactice, cercetători ştiinţifici şi specialişti cu pregătire superioară din diferite componente ale Universităţii.

Scop și obiective

Instituirea Grădiniţei Junior a avut ca obiectiv acoperirea unor nevoi determinate de: necesitatea adoptării standardelor europene în ceea ce priveşte facilităţile şi calitatea serviciilor acordate de către Universitate studenţilor şi angajaţilor proprii; facilitarea accesului la grădiniţe pentru copiii propriilor angajaţi şi studenţi, în contextul unei crize de locuri la grădiniţele tradiţionale; sincronizarea programului părinţilor cu cel al copiilor, pentru a uşura eforturile acestora în creşterea şi educaţia copiilor; reducerea distanţelor între locul de muncă al părinţilor şi cel în care se educă, învaţă şi sunt îngrijiţi copiii.

Politica educaţională

  • adaptarea ofertei educaționale la nevoile copiilor, la cerințele părinților și ale comunității;
  • utilizarea metodelor și mijloacelor moderne în actul didactic;
  • obținerea maximului de eficiență în învățare al fiecărui copil, respectând particularitățile psihice și individuale;
  • monitorizarea constantă a progreselor înregistrate de copii și mediatizarea rezultatelor obținute;
  • oferirea de șanse egale tuturor copiilor prin adaptarea conținuturilor la nevoile acestora;
  • realizarea unor parteneriate funcționale între grădiniță și comunitate (familie, școală, diverse instituții, mass-media);
  • angajarea conștientă și devotată a personalului didactic în actul de instruire și educare a copiilor.

Dotări

Pentru buna desfăşurare a activităţilor, Grădiniţa Junior dispune de următoarele dotări:

  • săli de clasă cu mobilier adaptat;
  • cabinet medical;
  • sală de baie adecvată vârstei;
  • sală de mese dotată cu mobilier şi aparatură adecvată;
  • tehnică audio-video;
  • tehnică informatizată - calculatoare;
  • materiale didactice: seturi de planşe, jocuri educative, cărţi ilustrate;
  • parc de joacă.

Echipa de management

Liliana Minea - DIRECTOR

Profesor pentru învățământ primar și preșcolar, gradul didactic I

Maria Ursache - Director adjunct, profesor pentru învățământ preșcolar, gradul didactic II


Munca cu preșcolarii îți redă în fiecare zi bucuria de a trăi, de a te bucura si reaminti de inocența și frumusețea copilăriei pentru că Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche; inseamnă să transformi bostanii în calești și șoriceii în telegari, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână nașă în sufletul lui. (Francis Thompson)

Loredana Delia Dogariu - Profesor pentru învățământ preșcolar

Anca Monalisa Rusu - Profesor pentru învățământ preșcolar

Liliana Veronica Zvorâște - Profesor pentru învățământ preșcolar

Carmen Mirela BuiciucAsistent medical principal

Maria BuzduganPersonal auxiliar

Irina UrsachePersonal auxiliar

Fundația Seniorii

A fost înființată la inițiativa părinților, care au creat astfel posibilitatea de a îmbogăți resursele didactice ale Grădiniței Junior prin donații în contul Fundației, cont administrat direct de către părinți. mai mult...

Grădinița Junior

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași Tel. 0232-201143