Scoala

Addvantage logo
Inaugurată la 17 septembrie 2007 ca departament în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, „Junior” este prima şcoală cu clasele I-IV din România ce funcţionează în cadrul unei universităţi. Dotată modern şi adecvat, Şcoala „Junior” asigură educaţia unui număr de 90 de elevi, repartizaţi în 5 clase.

Cele cinci clase sunt îndrumate de cadre didactice cu rezultate remarcabile, în cadrul unui interval orar cuprins între orele 08:00 – 16:00. Se cuprinde astfel în program şi efectuarea asistată a temelor după servirea mesei la restaurantul Universităţii. Zilnic, în intervalul orar 16.00 – 17.30, elevii sunt cooptaţi în diverse cluburi menite să ajute la recreere după activităţile de peste zi, dar şi să îmbogăţească nivelul cultural al fiecăruia prin activităţi care îmbină în mod fericit utilul cu plăcutul.

Şcoala „Junior” este acreditată prin O.M.E.C.T.S. nr. 3407/29.02.2012.